"După romancierii englezi, viitorul trebuie să fie plin de daruri ca pământul făgăduinței. Spre a fi fericit scrie Aldous Huxley, omul nu va avea decât să renunțe la acea inerție sentimentală care este dragostea. Știința va avea grijă de toate celălalte.

Boalele și defectele fizice vor suferii o revoluție. Mulți medici sunt convinși că în anul 2000 bolile infecțioase vor înceta de a fi mortale. Despre tuberculoză se va vorbi așa cum se vorbește astăzi de îndepărtata ciumă. Cancerul va fi o boală istorică. Oamenii anului 2000, spune Maranon vor muri de defectele inimii, de accidente, de catastrofe aviatice, de boli nervoase.

Corpul sanitar al acelei vremi va fi de cea mai înaltă expresie socială a prevederei. Cei sănătoși vor fi examinați, catalogați după constituție, li se va măsura gradul de energie și li se vor pronostica tendințele bolnăvicioase. Fiecare individ va avea cartea sa de identitate fizică: un pașaport indispensabil spre a putea întreprinde o lucrare sau spre a face o căsătorie. Psichoterapia va fi atât de perfectă încât va permite medicului să confere clientului său imunitate împotriva unor boli nervoase.

Dar ce este imunitatea?

Există o imunitate spontană și o imunitate câștigată. Cea dintâi e proprie unor anumite rase: omul, de pildă, e refractar unor boli ale animalelor. Pe de altă parte multe animale sunt refractare tuberculozei, sifilisului, malariei. Unele insecte mănâncă fără nici o primejdie emulsiuni formate din microbi ai tetanosului, ai difteriei, etc.

Imunitatea câștigată este o stare de rezistență pe care o capătă individul după ce a suferit și învins asaltul unei infecții sau sub acțiunea vaccinurilor și serurilor care provoacă boli minuscule, aproape nesimțite, dar care dau organismului puterea de a rezista la asaltul microbilor.

Care sunt factorii imunității?

S-au formulat mai multe teorii: după unii, adevărații ei factori ar sta în acțiunea bactericidă și anti-toxică a sângelui și sucurilor din organism (prezența anticorpilor); după alții, factorii imunității s-ar afla în celula vie, capabilă să încorporeze în interiorul ei microbii și să-i distrugă (fagocitoză). Și teoria umorală (prezența anticorpilor) și teoria fagcitară dau împreună o interpretare a mecanismelor imunității.

Apărarea organismului se poate schematiza în următoarele cinci categorii: "digestiune în sânul celulei" sau fagocitoză, "formarea unor celule gigante" (spre a ușura munca celulelor izolate, celulele s-ar coaliza ca să lucreze împreună), "formarea capsulelor" (mici curse celulare care ar sustrage din celule și organele sănătoase celulele gigante și microbii), "eliminarea microbilor" (formarea abceselor), "formarea anticorpilor".

Când s-a dat alarma de luptă, într-o picătură de sânge luată din orice regiune a organismului se poate constata la microscop modificarea raporturilor dintre corpusculele albe și globulele roșii.

Dacă apărătorii organismului sunt puternici, microbiicedează; dacă apărătorii abia pot îndeplinii misiunea lor, săptămâni și luni de zile se va da între ei și microbi un răsboi lung și monoton: iar dacă apărătorii lipsesc microbii copleșesc organismul și își urmăresc victima până la moarte.
Dacă infecția a fost învinsă, organismul capătă o nouă putere de apărare: e ceea ce se cheamă imunitatea.

Imunitatea e guvernată de sistemul nervos.În timpul unui atac al unei boale sistemul nervos, ațâță, orientează, mărește sensibilitatea celulară și din rezultatele luptei înmagazinează experiența pe acre o va folosi contra altor infecțiuni.

Prin urmare, indivizii slabi din punct de vedere neuropsichic dispun de o mai mică activitate imunitară. Legătura dintre activitatea imunitară și sistemul nervos e atât de strânsă încât pe cale sensorială și psichică se poate da un stimulent de rezistență organismului. De curând Metalnikoff, dela Institutul Pasteur din Paris, a dovedit perfect acest fenomen: animalele de experiență au suferit inoculări de germeni patogeni (holeră, tifos, etc), capabili să dea puternice reacții inumitare. Mai târziu inocularea a fost întovărășită de un stimulent: sunete de trompetă sau gâdilarea pielei animalului. După un anumit timp, ori de câte ori animalul era gâdilat sau auzea sunete de trompetă, sângele său deși nu mai fusese inoculat cu germeni patogeni, răspundea prin reacțiile caracteristice ale imunității: modificarea conținutului în leucocite și producerea anticorpilor.

Aceasta înseamnă că reacțiile de apărare ale organismului nu sunt decât refleze condiționale.

Dacă un sunet de trompetă e în stare să producă în sânge o modificare a conținutului de globule albe și producerea substanțelor anti-toxice și anti-bacteriene care sunt anticorpii, dece n'ar putea da asemenea rezultate și vocea omenească, care nu este numai sunet, dar care sub simbolul cuvintelor cuprinde expresia celei mai puternice forțe care există pe pământ:gândirea?

E posibil ca prin sugestie, prin cuvinte, să se obțină efecte chimice și biologice?

La această întrebare numeroși oameni de știință au răspuns afirmativ. Doctorul Firmis în prezența a numeroși medici și cu ajutorul sugestiei verbale a reușit să provoace la unii indivizi arsuri de gradul II.

Doctorul Padiafolsky prin acelaș procedeu a avindecat arsuri. Sumboieff și alții, tot prin cuvinte, au ridicat la valori importante presiunea normală a sângelui unor indivizi, iar la alții au provocat febră.

Se știe că la toate stările melancolice datorite unor grave tulburări morale, au urmări aspra fizicului. Această repercursiune nu este deci altceva decât o micșorare a reacțiilor imunitare. Vice-versa, veselia și toate stările de bucurie întăresc apărarea organismului împotriva germenilor.

Educația caracterului și a voinței, disciplina intelectuală, vor face mai robuste generațiile anului 2000."

Reacții utilizatori

Trimite comentariul tău

Nume:
Email:
Comentariu:	Scrie codul din imagine:
Trimit Renunț